Adlai Stevenson a spus cândva că editorul e persoana care cerne grâul de neghină şi păstrează neghina. Camilien Roy duce mai departe persiflarea şi-l arată pe editor în tot ce are mai antipatic. Dacă tot nu ştie să frângă inimi, editorul se pricepe ca nimeni altul la distrus aspiraţii. Scufundător de speranţe, torpilor de iluzii, distrugător cu rază mare de acţiune, acest personaj năpădit de manuscrise şi-a fabricat cu timpul un repertoriu variat al refuzurilor. În cartea aceasta găsiţi nouăzeci şi nouă de forme de-a spune „nu“ unor oameni care aşteaptă cu sufletul în palmă un „da“. Respingerea unei propuneri de publicare poate îmbrăca forme năstruşnice, de la delirul incontinent la pompoşenia dizgraţioasă, de la sictireala scurtă la criza de isterie şi de la regretul mămos la replierea strategică. Încă nu ştim dacă respingerea unui roman e cu adevărat o artă. Aflăm însă, de la Camilien Roy, că anticamera editorială nu e deloc un spaţiu ocrotit de surâsul heruvimilor.