Trăim într-o civilizaţie în care realitatea e permanent dublată de imagine. Susan Sontag a explorat cu acuitate consecinţele acestei situaţii inedite în istoria umanităţii într-o carte celebră (Despre fotografie, 1977), care a făcut vâlvă în ultimul pătrar al secolului trecut. În 2004, ea a simţit nevoia să revină asupra meditaţiilor sale, scriind acest eseu despre fotografia de război şi despre rolul imaginilor ce prezintă ororile conflictelor armate în societatea contemporană.

     Potrivit autoarei, totul a început odată cu imaginile de o nespusă cruzime ale unor pictori precum Goya, care s-au desprins de canoanele frumosului în reprezentarea scenelor de război. O adevărată obsesie a cumplitului ia naştere pe nesimţite, fotografia, apoi filmul, reportajul de televiziune şi imaginile postate pe Internet nefăcând decât să reia şi să amplifice această tendinţă.

      Susan Sontag urmăreşte căile încurcate – nelipsite de derapaje şi chiar de tentative de manipulare a realităţii – prin care nenumăraţi fotografi au încercat să ultragieze privitorul, riscând în cele din urmă să-l facă insensibil în faţa ororii.